Mihaela Tivadar a semnat cu Corona Brașov și ar putea debuta duminică la noua echipă, într-o partidă cu HC Zalău

Redactor:
Marius Hutu
Mihaela Tivadar a semnat cu Corona Brașov și ar putea debuta duminică la noua echipă, într-o partidă cu HC Zalău
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cu numai două zile înaintea partidei cu HC Zalău, din cadrul etapei a 4-a a Ligii Naționale de handbal feminin, Corona Brașov a realizat un trasfer de marcă, a adus-o pe Mihaela Tivadar, care s-a despărțit curând de CSM Ploiești.

Mihaela Tivadar se reîntoarce la Brașov după 10 ani. În sezonul 2005-2006, interul a fost decisiv la realizarea „triplei” Liga Națională-Cupa României-Challenge Cup cu Rulmentul Brașov (actuala Corona). Tot sub tricoul Brașovului, Tivadar a prins la vremea respectivă și echipa națională, care în decembrie 2015 câștiga medalia de argint la Campionatul Mondial.

„Este o revenire la Brașov, care mă bucură, desigur. Chiar glumeam cu antrenoarea Mariana Tîrcă și îi spuneam că tricoul Brașovului este singurul pe care nu îl mai am, în rest le am pe toate de la echipele la care am jucat, așa că trebuia să mă întorc pentru a-l avea la colecția personală. Mă bucur că sunt aici, de fiecare am venit cu plăcere, acum așa cum am zis, revin cu plăcere și sper să facem o treabă bună, să fim sănătoase și să câștigăm atunci când intrăm în teren. Mă întorc într-adevăr la echipa la care am avut cele mai bune rezultate, m-am simțit excelent aici, am colaborat foarte bine cu oamenii de aici, și pot spune că am fost îndrăgită aici. de fiecare dată când veneam la Brașov ca adversară, oamenii mă opreau, se vorbea foarte frumos cu mine și după ani de zile. Asta normal că m-a bucurat și mă va bucura în continuare să fiu la Corona. Ca proiect, Brașovul construiește sănătos, cred că toate echipele ar trebui să urmeze acest exemplu și să facă schimbul treptat, având jucătoare tinere din propria pepinieră, Este mult mai ușor să îmbini tinerețea cu experiența, decât să schimbi dintr-o dată totul”, a fost prima declarație a Mihaelei Tivadar sub tricoul Coronei.

„Așa cum am promis la ultima conferință de presă la care am participat, am spus că suntem în contact cu câteva fete și că vom transfera jucătoare care chiar ne pot ajuta. Anunț că am reușiut să semnăm un contract valabil pe un sezon cu Mihaela Tivadar, o jucătoare care sunt convins că ne poate ajuta și sunt, de asemenea, convins că acest transfer reprezintă un plus pentru Corona”, a declarat și Ioan Preda, președintele echipei brașovene.

Mihaela Tivadar este așteptată să-și facă apariția în tricoul Coronei duminică (ora 16:00, TVR 1), în partida de pe teren propriu cu HC Zalău.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe net clienţii români
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe net clienţii români
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!
Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile momentului în showbiz
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile momentului în showbiz
Obligatoriu la plata cu CARDUL. Lege definitivă în România. Intră în vigoare azi, 16 iunie
Obligatoriu la plata cu CARDUL. Lege definitivă în România. Intră în vigoare azi, 16 iunie
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile după liceu
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile…
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii au luat-o la fugă
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii…
×